Cand visul devine realitate ..
Posted on | October 30, 2012 | No Comments
A trecut mai bine de un an de cand n-am mai scris pe blog. As putea sa spun ca am fost putin cam ocupata cu alte lucruri in perioada asta, ca n-am avut stare, ca n-a mers netul sau mi-am uitat parola. Adevarul este ca n-am mai avut de ce si despre ce sa scriu.
De vreo saptamana si mai intens in ultimele zile, am mare chef sa scriu din nou aici. O sa-mi schimb si fata blogului, dar toate la timpul lor.
In ultima perioada invat despre colaborare la un nivel mai profund, despre ce inseamna sa construiesti lucruri mari cu oameni pe care nu-i cunosti poate atat de bine. In procesul asta, in care ”copilul meu” devine al nostru, in care oferi … puterea imi vine sa zic, si increderea ca treaba asta are mare valoare daca o facem impreuna. Invat despre incredere la un nivel mai mare, invat despre implicare de la egal la egal la un nivel diferit de pana acum.
In comunitatea de Leadership – copilul CROS aparut in mai – construim identitatea cu prima generatie. Mai mult decat identitate, definim De ce-ul impreuna. Ne intrebam ce impact vrem sa aiba o scoala d-asta in Romania in 10 ani, in 20 ani. Procesul rezoneaza foarte mult cu filosofia despre educatie, invatare, cum ne-ar placea sa arate o scoala. Studentii sa fie cei care creaza impreuna totul. Sa ii gasim nume, sa-i facem sigla, sa ne definim valorile, sa-i scriem misiunea si sa-i construim viziunea impreuna – unde visam sa ajungem.
Si despre asta e acest articol. E un moment in viata cand te prinzi ca ai ajuns acolo unde iti doreai. Cand lucrurile din jurul tau incep sa arate asa cum visai. E frumos cand creezi un vis, cand iti imaginezi cum ar arata o universitate alternativa, un spatiu in care oamenii se simt acasa, in care invata, rad, plang, viseaza, construiesc, se joaca impreuna. Cand vezi si simti ca se intampla asta cu adevarat – e …. pur si simplu minunat. Iti vine sa te opresti, sa te uiti ca la un rasarit de soare si sa nu te mai saturi admirand. Sentimentul asta l-am avut in ultima perioada in Learning House.
Sentimentul asta l-am avut in seara asta, cand visam 12 oameni cum va arata comunitatea de leadership si il auzeam pe Manu spunand ”generatia asta si-a asumat ca va crea si defini identitatea acestei comunitati, e a noastra”.
Intrebarea pentru mine este – ce se schimba acum? ce am nevoie sa schimb?
Intre azi si maine
Posted on | October 24, 2011 | 3 Comments
Ajungi la Romana, treci de coloane, ajungi in intersectie si faci dreapta. Mergi spre Howard Johnson, astepti la semafor sa se faca verde (oricare dintre ele), traversezi si intri pe Eminescu. Mergi vreo 3 minute, treci de Polona si dupa 30 secunde faci stanga pe prima straduta – Intrarea Eminescu. Lasi in urma masinile blocate pe Eminescu si incepi sa uiti ca esti in Bucuresti. In capatul acestei stradute inguste, unde taximetristii iti spun ca nu pot intra ca n-au cum sa intoarca, vezi o poarta verde de tabla cu 2 porti mari, tot verzi. E un verde nu foarte frumos. Deschizi poarta si uiti ca esti in Bucuresti. Si mai ales, ca esti in mijlocul Bucurestiului. O casa mare, veche, galbena de vreme si putin scorojita ti se arata in fata. O curte mare in fata ta si probabil o Dacia albastra parcata acolo. Vreo 2 castani si-au aruncat fructele pe jos. In stanga se vede usa de la intrarea in casa. Nu intra. Nu inca. Mergi in fata, pe langa casa. Vezi o gradina mica, cu cativa copaci – sunt corcodusi si pruni. Faci stanga, pe langa o masina veche si gasesti o alta gradina – mai mare, cu vita de vie. Doua saptamani ne-a luat sa le vedem cum arata la fata. De 7 ani nu mai fusesera sapate, ingrijite in vreun fel.
Mergi pe langa casa, faci stanga si intri pe usa. Cateva trepte si intri in holul principal. Vezi doua usi pe stanga, doua pe dreapta si in fata o scara mare de lemn. Daca intri pe prima usa din stanga vei gasi ceai, cafea, apa si probabil ceva de mancare. Le vei mai gasi pe Tori, Silvia si Diana lucrand pe canapea. In functie de ora la care vii, le mai gasesti pe Vio sau Andreia pe acolo. Daca alegi a doua a usa s-ar putea sa-i gasesti pe Tedy si Dragos, Flori, Elena si Ioana. Asta e camera cu trei monitoare imense, o tableta grafica si doua unitati cu ventilatoare bune pentru procesoarele rapide. In ultima saptamana s-a desenat mult, s-au editat multe interviuri si cred ca asta e doar inceputul. 
Acum poti alege – urcam scarile sau mergem sa ne plimbam pe la parter?
Hai sa mergem pe langa scari, la parter. Ajungem intr-un hol micut. In stanga e o alta camera. Nume de cod – Poienita. Aici vei gasi o coala de flipchart lipita pe tavan. Sambata am dat cam mult var de pe tavan cu Cosmin si ne-am gandit sa nu se vada gaurile, asa ca am lipit o coala de flipchart – pana vine zugravul. Daca e seara, atunci s-ar putea sa fie o intalnire de sharing HRemotion/NMS sau daca e miercuri/vineri sa fie intalnire pe autonomie in invatare.
Iesim din Poienita si in fata vedem baia si apar alte scari. Unele te duc la etajul 1, altele te duc la demisol. Dar ne intoarcem la scarile frumoase din lemn. Urcam si ajungem la etaj. In fata noastra – un hol frumos, cu parchet vechi si geamuri in fata. Alte usi, alte sali, alti oameni, o alta canapea cu Vlad, Raluca si Cosmin pe ea. Probabil trimit mailuri pentru fundraising sau scriu articole. Cum stam la capul scarilor, langa balustrada superba, in dreapta vedem o usa – nume de cod – Vasilica. Probabil camera cu cea mai mare nevoie de renovare. Acolo se ascunde scara dubla de 3 metri si un aparat de aer conditionat – ce se doreste reconditionat. Langa este o alta baie ce a fost dezbracata de faianta. Au mai ramas cateva placi ce asteapta aceeasi soarta.
Revenim in holul mare – Pe stanga o usa ce ascunde o sala mare, alba si curata. Peretii sunt cei mai sanatosi. Aici s-au intamplat in ultima luna cel putin 20 intalniri de sharing/autonomie/sedinte. Nume de cod – Media Lab (oare de ce? 
). Dar nu mai zabovim mult nici aici pentru ca s-a golit sambata si nu avem ce face in ea. Fetele (Ana, Camelia, Elena si nici nu mai stiu cine) au spalat sambata peretii pentru a putea fi colorati dupa gustul nostru. Fata-n fata cu Media Lab – o alta usa. Acolo se ascunde o camera mica. N-are nume de cod, dar ii spunem “aia mica”.
Si ajungem pe hol, intr-un semicerc de ferestre. Un perete intreg de ferestre. Ne imaginam soarele rasarind, noi cu o carte in mana si ceasca de cafea pe masuta colorata, muzica in surdina si pur si simplu – ne indragostim. In stanga o usa, in dreapta alta usa. Sa intram in cea din dreapta – nume de cod – Tren. Ceva tavan bolnav si o gaura neputincioasa in mijlocul peretelui (fetele de la ASPSE au vrut sa verifice rezistenta cimentului). Aici au fost vreo 2 sesiuni de improvizatie – Bogdan si Corina pot povesti mai multe. Daca intram in stanga gasim o camera micuta, cu o fereastra mare si probabil Traian cu laptopul in brate.
Ne uitam la ceas. Au trecut vreo 20-30 minute de cand am inceput turul. Si mai avem podul si demisolul. Dar o lasam pe altadata. Acum ne bucuram de ce am vazut si ne intrebam care e locul nostru preferat. Pentru mine holul plin cu ferestre de la etajul 1.
Frumusetea vietii
Posted on | June 1, 2011 | 4 Comments
Azi am redescoperit un lucru pe care il traiesc zi de zi, dar in “rutina” zilnica il pierd din vedere – am o viata minunata. Ce o face minunata sunt eu, gasca vesela si familista din CROS, participantii din comunitatile de practici, partenerii CROS, familia mea numeroasa si frumoasa, proiectele geniale pe care le facem, modelul alternativ si organizatia alternativa pe care le dezvoltam. Relatiile puternice de prietenie, placerea cu care facem lucrurile sa se intample, pasiunea pe care o punem aici, principiile si valorile care stau la baza acestei organizatii ne fac fiecaruia dintre noi viata minunata.
Mi se intampla cateodata sa ma blochez in taskuri, lucruri de facut azi, saptamana asta, luna asta, anul asta si sa uit de toate culorile din viata mea. Cel mai misto sentiment este atunci cand reusesc sa ies putin deasupra tuturor activitatilor, chiar sa ma indepartez putin de mine si sa analizez toata viata ca un intreg. Sa ma uit la ea cu tot ce are si tot ce traieste pe o perioada mai lunga de timp. Sa ma uit in urma, sa ma uit in fata. Sentimentul este de maretie, libertate, bucurie. Cand ma uit in viitor vad lucruri minunate. Si le vad asa pentru ca prezentul imi da incredere si sperante.
Locurile mele preferate sunt spatiile in aer liber. Cand merg pe strada gandesc mai liber, limitele nu se vad. Traiesc mai liber. Si cred ca oamenii in general se simt mai liberi in mijlocul naturii. Sa simti soarele si iarba, sa te uiti la frunzele copacilor si sa te intinzi pe pamant te incarca de energie. Si te eliberezi de alta energie care nu iti face bine.
Ce vreau eu sa transmit prin mesajul asta, catre toti cei care citesc blogul meu sau ajung intamplator, este urmatorul lucru: viata este chiar frumoasa! Si ține de tine sa o vezi, sa o apreciezi si sa te bucuri de ea. Si cu prima ocazie iti recomand sa iti iei un carnetel + creion + patura, sa te asezi comod pe iarba din Izvor sau Herestrau si sa iti pui gandurile si sentimentele pe hartie! Si pune tot pe hartie: prietenii, familia, organizatia in care lucrezi, misiunea pe care o ai, rolurile pe care le ai, pasiunile si talentele tale. Si vezi cum arata. Si vezi ce se intampla zi de zi, vezi cum arata ele desfasurate pe o perioada mai lunga de timp.
Ei? Cum arata? Ce este minunat in viata ta?
Multumesc tuturor oamenilor minunati cu care calatoresc zi de zi. Stiti voi care. 
Tags: Alina Ciotirnel > andreea ciobotaru > andrei cojan > billy duagi > carmen ruse > cristina cristea > Diana Irimia > elena dobre > gabi solomon > iulian olariu > marina neagu > marius pop > Silvia Purel > tori dinu > Traian Bruma > vio serbu > vlad atanasiu
