Cristina Cristea

Esențele tari se țin în sticluțe mici! :)

Darurile imperfectiunii, Brene Brown

Posted on | November 13, 2013 | 3 Comments

Multa vreme a trecut, de cand n-am mai scris pe blog. Ce m-a facut sa scriu? O carte: Darurile Imperfectiunii scrisa de Brene Brown. Am scris articolul pentru mine, sa ma intorc la el din cand in cand. L-am publicat pentru ca recomand cartea asta si daca nu aveti timp sa o cititi, poate rezonati cu cateva idei de aici.

Brene vorbeste in cartea asta despre Viata traita din toata inima si se refera la a trai viata din perspectiva pretuirii de sine. Sunt 3 elemente, pe care le poti cultiva pentru a trai asa: curajul, compasiunea si conexiunea si ne ofera 10 recomandari.

Dupa ani de cercetare, Brene ofera in carte definitii tuturor conceptelor pe care le foloseste. Astfel, ea vorbeste despre curajul obisnuit, adica “a spune deschis ce ai pe inima“. Radacina cuvantului curaj este cuvantul latin cor, care inseamna inima. Curajul obisnuit inseamna riscul de a-ti asuma propria vulnerabilitate.

Esenta compasiunii este acceptarea. “Cu cat ne acceptam intr-o mai mare masura pe noi insine si pe ceilalti, cu atat mai usor ne vine sa fim plini de compasiune.” Probabil e greu sa acceptam oamenii care ne-au ranit, dar ce spune Brene e sa definim clar granitele noastre in relatia cu ceilalti si sa ii ajutam pe cei din jurul nostru sa devina responsabili de comportamentul lor. Sa fim amabili, dar fermi, sa dam dovada de mai putina manie si mai multa responsabilitate asumata.

Conectarea o defineste astfel “energia care exista intre oameni atunci cand acestia doresc sa fie vazuti, auziti si pretuiti; atunci cand daruiesc si primesc fara judecati critice; si atunci cand obtin sustinere si tarie dintr-o relatie.” Conectare inseamna sa traiesti impreuna cu ceilalti oameni. Sa ajuti si sa te lasi ajutat. Una dintre marile bariere in calea conectarii este independenta noastra. Brene sintetizeaza “Atat timp cat nu ne deschidem suficient de tare pentru a primi cu inima deschisa, noi nu putem darui cu inima deschisa. Atunci cand atasam judecatile noastre critice primirii de ajutor, noi le atasam inclusiv oferirii de ajutor.

Iubirea  si apartenenta

In cercetarile ei, Brene a observat legaturi intre diferite concepte si vorbeste impreuna despre ele.

Noi cultivam iubirea atunci cand ii permitem sinelui nostru cel mai vulnerabil si cel mai puternic sa fie vazut si cunoscut, si atunci cand onoram conectarea spirituala ce deriva din aceasta deschidere, prin increderea, respectul, bunatatea si afectiunea noastra.”

“Iubirea nu este ceva ce putem darui sau primi. Ea este o calitate care poate fi exclusiv cultivata si amplificata, o conexiune intre doi oameni care nu poate fi intretinuta decat daca fiecare dintre ei o cultiva in el insusi. Cu alte cuvinte, noi nu putem iubi pe altcineva decat atunci cand ne iubim pe noi insine (si direct proportional cu iubirea pe care ne-o oferim).”

Rusinea, vinovatia, lipsa de respect, tradarea si refuzul afectiunii distrug radacinile din care creste iubirea.

Apartenenta este dorinta innascuta a oamenilor de a face parte integranta din ceva mai important decat ei. Dat fiind ca aceasta nevoie este promordiala, noi incercam de multe ori sa ne-o satisfacem prin integrarea superficiala (sociala) intr-un grup si prin cautarea aprobarii celor din jur. In realitate, aceste mecanisme nu numai ca nu se substituie apartenentei, dar de multe ori reprezinta chiar obstacole in calea acesteia. Dat fiind ca apartenenta reala nu se produce decat atunci cand ne facem cunoscut sinele autentic si imperfect in fata lumii exterioare, simtul apartenentei noastre nu poate fi niciodata mai mare decat nivelul acceptarii noastre de sine.

Brene face diferenta intre profesarea iubirii si practicarea ei, la a nu te gandi la iubire ca la un sentiment, ci ca la o actiune.

In urma cercetarilor, Brene a ajuns la concluzia ca a cultiva iubirea de sine si acceptarea de sine nu este optionala, nu le putem practica in timpul liber, ci sunt prioritati absolute in viata ta.

Obstacolele care se opun fericirii noastre sunt rusinea, teama si vulnerabilitatea. Putem sa le depasim daca vorbim deschis despre ele. Dupa ce a studiat ani buni rusinea, Brene spune ca sunt 3 lucruri pe care trebuie sa le stim despre asta:

1. Nu exista om care sa nu o simta. Rusinea este un sentiment universal si una dintre cele mai primitive emotii umane pe care le experimentam. Singurii oameni care nu experimenteaza rusinea sunt cei carora le lipseste capacitatea empatica si de conectare interumana.

2. Tuturor ne este teama sa vorbim despre rusine.

3. Cu cat vorbim mai putin despre rusine, cu atat mai mare este controlul acesteia asupra vietii noastre.

Definitia rusinii: este sentimentul incredibil de dureros sau experienta convingerii ca avem un defect care ne face nedemni sa fim iubiti si sa ne integram profund intr-o comunitate.

A pus accentul pe diferenta dintre rusine si vinovatie, pe care de multe ori le incurcam:

  • vinovatie = am facut ceva rau
  • rusine = sunt rau

Rusinea se refera la individualitatea noastra, iar vinovatia la comportamentul nostru.

Pentru a ne cultiva flexibilitatea in fata rusinii, Brene ne recomanda urmatoarele intrebari la care sa ne raspundem:

1. In ce te transformi atunci cand te simti incoltit de coltul rusinii?

2. Cum te protejezi?

3. Pe cine suni pentru a discuta despre ceea ce simti si despre reactia pe care esti tentant sa o manifesti: rautacioasa, plans, ascundere sau dorinta de a le face pe plac celorlalti?

4. Care este lucrul cel mai curajos pe care il poti face atunci cand te simti ranit si devalorizat?

Dupa ce a prezentat mai multe concepte si legatura dintre ele, Brene are 10 recomandari pentru noi, pe care le-a extras din cercetarile ei. O sa scriu pe scurt, despre fiecare dintre ele.

1. Cultivarea autenticitatii

“Adeseori, oamenii incearca sa-si traiasca viata invers: ei incearca sa acumuleze mai multe lucruri sau mai multi bani pentru a face mai multe lucruri pe care doresc sa le faca, astfel incat sa se simta fericiti. Mecanismul functioneaza insa pe dos. Mai intai de toate trebuie sa fii autentic, apoi sa faci ceea ce doresti sa faci pentru a avea ceea ce iti doresti sa ai.” Margaret Young

Cu ce am ramas de la Brene despre autenticitate este ca e o practica de zi cu zi. Nu e ceva cu care te nasti, nu e ceva ce ai sau nu, ci e o colectie de alegeri personale pe care trebuie sa le facem in fiecare zi. Autenticitatea face parte din stilul de viata pe care alegem sa-l avem si poate fi cultivata in momentul in care iei decizia ca asa vrei sa fii.

Alegerea deliberata a autenticitatii inseamna:

1. Cultivarea curajului de a fi imperfect, de a ne fixa hotare si de a ne permite sa fim vulnerabili.

2. Exersarea compasiunii care se naste din realizarea faptului ca suntem alcatuiti din calitati si defecte.

3. Cultivarea conectarii si a simtului apartenentei, care nu se pot petrece decat atunci cand pornim de la premisa ca suntem suficienti de buni asa cum suntem.

Un citat cu care am rezonat puternic si in care cred – “Trebuie sa fii curajos cu tine insuti pentru ca ceilalti oameni sa se simta inspirati si sa devina la randul lor curajosi.” Katherine Center. Ce cred eu, e ca mediul in are traiesti zi de zi are nevoie de oameni autentici si ca fiecare dintre noi poate cultiva un asemenea mediu.

2. Cultivarea compasiunii fata de tine insuti

“Nimic nu este mai greu pe lume, dar nici nu conduce la rezultate mai uimitoare, ca incercarea de a renunta la ideea de a fi perfect si lucrul cu sine pentru a deveni el insuti.” Anna Quindlen

Un lucru pe care l-am inteles foarte clar din cartea lui Brene este ca perfectionismul nu este acelasi lucru cu incercarea de a-ti atinge potentialul maxim. El nu are nimic de-a face cu cresterea personala si cu acumularea sanatoasa de realizari. Perfectionismul este convingerea ca daca vom trai, vom arata si vom actiona perfect, ne vom reduce sau vom evita complet vinovatia, judecatile critice sau rusinea. Cu alte cuvinte, el este un scut.

Putem depasi perfectionismul, recunoscandu-ne vulnerabilitatile, cultivandu-ne flexibilitatea in fata rusinii si practicand compasiunea fata de noi insine.

Conform Kristinei Neff, compasiunea fata de sine are 3 elemente:

1. Bunatatea fata de sine - inseamna sa dai dovada de intelegere si caldura sufleteasca fata de noi insine atunci cand suferim, cand avem un esec sau cand ne simtim incomod, in loc sa ne ignoram durerea si sa ne autoflagelam cu criticile noastre dure.

2. Omenescul - recunoaste faptul ca suferinta si sentimentul de a fi nepotrivit fac parte integranta din experienta umana. Cu alte cuvinte, ele sunt experiente prin care trec toti oamenii, nu doar “eu”.

3. Atentia – trebuie focalizata asupra emotiilor negative, astfel incat acestea sa nu fie reprimate sau exagerate. Noi nu ne putem ignora durerea simtind in acelasi timp compasiune fata de ea. Atentia ne ajuta sa nu ne identificam excesiv cu gandurile si sentimentele noastre, astfel incat sa nu cadem prada negativitatii.

Si un citat care mi-a placut tare mult – “Pretutindeni exista cate o crapatura. Numai asa poate patrunde luminia”. Leonard Cohen

3. Cultivarea unei atitudini flexibile

Ea nu s-a putut intoarce niciodata inapoi pentru a infrumuseta detaliile. Tot ce a putut face a fost sa mearga inainte si sa infrumuseteze intreaga imagine de ansamblu.Terri St. Cloud

Brene vorbeste de 3 tipare care descriu flexibilitatea:

1. Cultivarea sperantei

2. Practicarea luciditatii critice

3. Eliberarea de neputinta si asumarea vulnerabilitatilor, disconfortului si durerii personale.

O sa pomenesc doar de speranta, despre celelalte va invit sa cititi in carte. Speranta apare atunci cand:

1. Avem capacitatea de a ne fixa obiective realiste (Stiu unde doresc sa ajung)

2. Avem capacitatea de a ne imagina cum sa ne indeplinim aceste obiective, inclusiv de a ramane flexibili si de a ne crea cai alternative (Stiu cum sa ajung acolo, sunt perseverent, pot tolera dezamagirea si pot incerca din nou).

3. Credem in noi insine (Pot face asta)

 

4. Cultivarea recunostintei si bucuriei

Bucuria mi se pare mai departe fata de fericire. Fericirea este un fel de atmosfera in care poti trai uneori, daca esti norocos. Bucuria este o lumina care te umple de speranta, credinta si iubire.” Adela Rogers St. Johns

In capitolul acesta mi-a atras atentia in mod special, urmatorul paragraf “Ani la rand am crezut in conceptul de atitudine incarcata de recunostinta. Intre timp am aflat insa ca o atitudine este o orientare sau un mod de a gandi si ca a avea atitudine nu se traduce automat intr-un comportament.” [...] “recunostinta fara practica nu este vie”.

Si un alt citat pe care sper sa-l pastrez zilnic cu mine “Bucuria este acel lucru care ni se intampla atunci cand ne acordam permisiunea de a recunoaste cat de minunate sunt lucrurile din viata noastra.” Marianne Williamson

 

5. Cultivarea intuitiei si a credintei

Cum defineste Brene intituitia: “Intuitia nu este modalitatea singulara de cunoastere, ci capacitatea noastra de a ne crea un spatiu pentru incertitudine si decizia noastra de a avea incredere in diferitele modalitati prin care ne-am dezvoltat cunoasterea si perspectiva, inclusiv instinctul, experienta, credinta si ratiunea.

Iar definitia credintei in urma cercetarilor ei este “Credinta este un spatiu al misterului in care ne gasim curajul de a crede in ceea ce nu putem vedea si taria de a ne elibera de teama noastra in fata incertitudinii

6. Cultivarea creativitatii

Brene sintetizeaza cateva concluzii din cercetarile ei, legate de creativitate:

  1. Nu exista oameni creativi si oameni necreativi, ci numai oameni care isi folosesc creativitatea si oameni care nu o fac. Creativitatea nefolosita ramana in interiorul nostru pana cand ajunge sa fie manifestata.
  2. Singura contributie pe care o putem aduce la mersul inainte al acestei lumi se naste din creativitatea noastra.
  3. Daca dorim sa producem ceva semnificativ, noi trebuie sa producem arta. Indiferent de domeniu.

7. Cultivarea jocului si a odihnei

De ceva ani am un conflict eu cu mine, cand vine vorba de joc. Stiu ca e ceva bun, dar nu reusesc sa traiesc conform a ceea ce stiu. Cand am citit propozitia “Opusul jocului nu este munca, ci depresia.” am putut sa si explic ceea ce intuiam. Asociam jocul cu “neseriozitate / lipsa de respect fata de munca”, desi stiam ca nu e asa.

Respectarea nevoii noastre programate biologic de a ne juca ne poate transforma munca si poate reduce in viata noastra entuziasmul si ineditul. Jocul ne ajuta sa facem mai usor fata dificultatilor, ne face sa ne simtim dilatati, promoveaza maiestria in tot ce facem si reprezinta o parte esentiala a procesului creativ. Inca si mai important, jocul autentic ce corespunde nevoilor si dorintelor noastre cele mai intime reprezinta singura cale prin care putem descoperi bucuria si satisfactia de durata in munca noastra. Pe termen lung, munca devine ineficienta daca nu este insotita de joc.Stuart Brown, Ibid

Epuizarea nu este un simbol al statutului nostru social; productivitatea nu e o masura a pretuirii de sine – astea sunt doua sfaturi ma ajuta sa ma uit diferit la felul in care iau decizii despre cum imi traiesc viata.

Brene ne recomanda cartea lui Stuart Brown despre joc si “O minte complet noua” a lui Daniel Pink.

8. Cultivarea starii de calm si de liniste interioara

Starea de calm e un proces de creare a perspectivei si luciditatii prin gestionarea reactiilor noastre emotionale.

Linistea nu se refera la focalizarea asupra unei stari de vid mental, ci la crearea unui luminis mental, a unui spatiu eliberat de emotii in care sa ne putem gandi, sa putem simti, sa visam si sa ne punem intrebari.

Pentru a cultiva starea de calm si liniste interioara, Brene ne recomanda inotul, mersul pe jos, reducerea cafelei si practicarea meditatiei. Din proprie experienta, va asigur ca functioneaza. :)

9. Cultivarea activitatilor care conteaza pentru tine

Aici vorbeste despre munca semnificativa. Concluziile ei sunt ca toti oamenii sunt inzestrati cu daruri si talente. Nemanifestarea lor conduce la o mare apasare. Folosirea lor pentru a crea o munca semnificativa presupune un angajament urias, caci in marea majoritate a cazurilor, aceasta activitate nu este cea care plateste facturile. Fiecare isi defineste ce inseamna semnificatia pentru el. Aceasta este unica pentru fiecare dintre noi.

Nu te intreba de ce are nevoie lumea. Intreaba-te ce te face sa te simti viu si da curs lucrului respectiv. Lumea are nevoie de oameni care se simt vii.” Howard Thurman

Brene ne recomanda Alchimistul a lui Paulo Coelho si Outliers a lui Gladwell.

10. Cultivarea rasului, cantecului si dansului

“Printre capitolele mele preferate din carte. Capitolul incepe cu “Danseaza ca si cum nu te-ar vedea nimeni. Canta ca si cum nu te-ar asculta nimeni. Iubeste ca si cum nu ai putea fi niciodata ranit si traieste ca si cum te-ai afla in Paradis.” Mark Twain

Brene o citeaza pe Barbara Ehrenreich (cartea Dansand pe strazi – o istorie a bucuriei colective) “suntem fiinte care apartin societatii, care simt nevoia instinctiva de a-si impartasi bucuria

Concluziile la care Brene a ajuns sunt sintetizate astfel “Rasul, cantecul si dansul creaza conexiuni emotionale si spirituale. Ele ne reamintesc de singurul lucru care conteaza cu adevarat atunci cand ne dorim mangaiere, inspiratie, o sarbatoare sau o vindecare: faptul ca nu suntem singuri

Pentru cei care nu au vazut cele 2 TED-uri ale lui Brene, va invit sa le vedeti:

Listening to shame

Vulnerability

Eu mi-am luat multe lectii din carte, am mai inteles lucruri despre mine. Va recomand cu drag sa o cititi. :)

Enjoy!

  • Share/Bookmark

Cand visul devine realitate ..

Posted on | October 30, 2012 | No Comments

A trecut mai bine de un an de cand n-am mai scris pe blog. As putea sa spun ca am fost putin cam ocupata cu alte lucruri in perioada asta, ca n-am avut stare, ca n-a mers netul sau mi-am uitat parola. Adevarul este ca n-am mai avut de ce si despre ce sa scriu.

De vreo saptamana si mai intens in ultimele zile, am mare chef sa scriu din nou aici. O sa-mi schimb si fata blogului, dar toate la timpul lor.

In ultima perioada invat despre colaborare la un nivel mai profund, despre ce inseamna sa construiesti lucruri mari cu oameni pe care nu-i cunosti poate atat de bine. In procesul asta, in care ”copilul meu” devine al nostru, in care oferi … puterea imi vine sa zic, si increderea ca treaba asta are mare valoare daca o facem impreuna. Invat despre incredere la un nivel mai mare, invat despre implicare de la egal la egal la un nivel diferit de pana acum.

In comunitatea de Leadership – copilul CROS aparut in mai – construim identitatea cu prima generatie. Mai mult decat identitate, definim De ce-ul impreuna. Ne intrebam ce impact vrem sa aiba o scoala d-asta in Romania in 10 ani, in 20 ani. Procesul rezoneaza foarte mult cu filosofia despre educatie, invatare, cum ne-ar placea sa arate o scoala. Studentii sa fie cei care creaza impreuna totul. Sa ii gasim nume, sa-i facem sigla, sa ne definim valorile, sa-i scriem misiunea si sa-i construim viziunea impreuna – unde visam sa ajungem.

Si despre asta e acest articol. E un moment in viata cand te prinzi ca ai ajuns acolo unde iti doreai. Cand lucrurile din jurul tau incep sa arate asa cum visai. E frumos cand creezi un vis, cand iti imaginezi cum ar arata o universitate alternativa, un spatiu in care oamenii se simt acasa, in care invata, rad, plang, viseaza, construiesc, se joaca impreuna. Cand vezi si simti ca se intampla asta cu adevarat – e …. pur si simplu minunat. Iti vine sa te opresti, sa te uiti ca la un rasarit de soare si sa nu te mai saturi admirand. Sentimentul asta l-am avut in ultima perioada in Learning House.

Sentimentul asta l-am avut in seara asta, cand visam 12 oameni cum va arata comunitatea de leadership si il auzeam pe Manu spunand ”generatia asta si-a asumat ca va crea si defini identitatea acestei comunitati, e a noastra”.

Intrebarea pentru mine este – ce se schimba acum? ce am nevoie sa schimb?

  • Share/Bookmark

Intre azi si maine

Posted on | October 24, 2011 | 3 Comments

Ajungi la Romana, treci de coloane, ajungi in intersectie si faci dreapta. Mergi spre Howard Johnson, astepti la semafor sa se faca verde (oricare dintre ele), traversezi si intri pe Eminescu. Mergi vreo 3 minute, treci de Polona si dupa 30 secunde faci stanga pe prima straduta – Intrarea Eminescu. Lasi in urma masinile blocate pe Eminescu si incepi sa uiti ca esti in Bucuresti. In capatul acestei stradute inguste, unde taximetristii iti spun ca nu pot intra ca n-au cum sa intoarca, vezi o poarta verde de tabla cu 2 porti mari, tot verzi. E un verde nu foarte frumos. Deschizi poarta si uiti ca esti in Bucuresti. Si mai ales, ca esti in mijlocul Bucurestiului. O casa mare, veche, galbena de vreme si putin scorojita ti se arata in fata. O curte mare in fata ta si probabil o Dacia albastra parcata acolo. Vreo 2 castani si-au aruncat fructele pe jos. In stanga se vede usa de la intrarea in casa. Nu intra. Nu inca. Mergi in fata, pe langa casa. Vezi o gradina mica, cu cativa copaci – sunt corcodusi si pruni. Faci stanga, pe langa o masina veche si gasesti o alta gradina – mai mare, cu vita de vie. Doua saptamani ne-a luat sa le vedem cum arata la fata. De 7 ani nu mai fusesera sapate, ingrijite in vreun fel.

Mergi pe langa casa, faci stanga si intri pe usa. Cateva trepte si intri in holul principal. Vezi doua usi pe stanga, doua pe dreapta si in fata o scara mare de lemn. Daca intri pe prima usa din stanga vei gasi ceai, cafea, apa si probabil ceva de mancare. Le vei mai gasi pe Tori, Silvia si Diana lucrand pe canapea. In functie de ora la care vii, le mai gasesti pe Vio sau Andreia pe acolo. Daca alegi a doua a usa s-ar putea sa-i gasesti pe Tedy si Dragos, Flori, Elena si Ioana. Asta e camera cu trei monitoare imense, o tableta grafica si doua unitati cu ventilatoare bune pentru procesoarele rapide. In ultima saptamana s-a desenat mult, s-au editat multe interviuri si cred ca asta e doar inceputul. :)

Acum poti alege – urcam scarile sau mergem sa ne plimbam pe la parter?

Hai sa mergem pe langa scari, la parter. Ajungem intr-un hol micut. In stanga e o alta camera. Nume de cod – Poienita. Aici vei gasi o coala de flipchart lipita pe tavan. Sambata am dat cam mult var de pe tavan cu Cosmin si ne-am gandit sa nu se vada gaurile, asa ca am lipit o coala de flipchart – pana vine zugravul. Daca e seara, atunci s-ar putea sa fie o intalnire de sharing HRemotion/NMS sau daca e miercuri/vineri sa fie intalnire pe autonomie in invatare.

Iesim din Poienita si in fata vedem baia si apar alte scari. Unele te duc la etajul 1, altele te duc la demisol. Dar ne intoarcem la scarile frumoase din lemn. Urcam si ajungem la etaj. In fata noastra – un hol frumos, cu parchet vechi si geamuri in fata. Alte usi, alte sali, alti oameni, o alta canapea cu Vlad, Raluca si Cosmin pe ea. Probabil trimit mailuri pentru fundraising sau scriu articole. Cum stam la capul scarilor, langa balustrada superba, in dreapta vedem o usa – nume de cod – Vasilica. Probabil camera cu cea mai mare nevoie de renovare. Acolo se ascunde scara dubla de 3 metri si un aparat de aer conditionat – ce se doreste reconditionat. Langa este o alta baie ce a fost dezbracata de faianta. Au mai ramas cateva placi ce asteapta aceeasi soarta.

Revenim in holul mare – Pe stanga o usa ce ascunde o sala mare, alba si curata. Peretii sunt cei mai sanatosi. Aici s-au intamplat in ultima luna cel putin 20 intalniri de sharing/autonomie/sedinte. Nume de cod – Media Lab (oare de ce? :D ). Dar nu mai zabovim mult nici aici pentru ca s-a golit sambata si nu avem ce face in ea. Fetele (Ana, Camelia, Elena si nici nu mai stiu cine) au spalat sambata peretii pentru a putea fi colorati dupa gustul nostru. Fata-n fata cu Media Lab – o alta usa. Acolo se ascunde o camera mica. N-are nume de cod, dar ii spunem “aia mica”.

Si ajungem pe hol, intr-un semicerc de ferestre. Un perete intreg de ferestre. Ne imaginam soarele rasarind, noi cu o carte in mana si ceasca de cafea pe masuta colorata, muzica in surdina si pur si simplu – ne indragostim. In stanga o usa, in dreapta alta usa. Sa intram in cea din dreapta – nume de cod – Tren. Ceva tavan bolnav si o gaura neputincioasa in mijlocul peretelui (fetele de la ASPSE au vrut sa verifice rezistenta cimentului). Aici au fost vreo 2 sesiuni de improvizatie – Bogdan si Corina pot povesti mai multe.  Daca intram in stanga gasim o camera micuta, cu o fereastra mare si probabil Traian cu laptopul in brate.

Ne uitam la ceas. Au trecut vreo 20-30 minute de cand am inceput turul. Si mai avem podul si demisolul. Dar o lasam pe altadata. Acum ne bucuram de ce am vazut si ne intrebam care e locul nostru preferat. Pentru mine holul plin cu ferestre de la etajul 1. :)

Va urma …

  • Share/Bookmark
keep looking »
  • Tag-uri

  • Categorii

  • Recent Posts

  • Archives