Jocul cu Margele de Sticla
Posted on | August 24, 2010 | 4 Comments
De prea multe ori l-am auzit pe Marian spunand “E ca un joc cu margele de sticla” ca sa nu iau cartea si sa o citesc.
Dupa ce am terminat-o, mi-am dat seama ca era momentul potrivit sa o citesc. Pe mine personal m-a fascinat, mi-a dat de gandit, m-a entuziasmat, m-a pus sa recitesc unele paragrafe, m-a facut sa ma gandesc la mine, mi-a dat incredere si peste cateva luni vreau sa revin la ea.
Cartea este “O incercare de biografie a lui Joseph Knecht, magister ludi, impreuna cu scrierile postume a lui Knecht”. Astfel, autorul cartii Hermann Hesse ne face cunoscuta viata lui Joseph din doua perspective: o istorie pastrata pe tot felul de notite sau amintiri si o parte din scrierile lui Joseph Knecht: cateva poezii si trei biografii.
Prima parte are 12 capitole si fiecare capitol vorbeste despre o parte din viata lui Joseph sau un moment semnificativ: Chemarea, Waldzell, Anii de studiu, Doua ordine, Misiunea, Magister Ludi, In serviciu, Cei doi poli, O convorbire, Pregatiri, Circulara, Legenda.
De ce zic ca am citit cartea la momentul potrivit? Cu fiecare pagina citita simteam ca devin mai inteleapta, mai buna, mai atenta la cei din jur. Castalia, locul in care si-a petrecut aproape intreaga viata Joseph, era locul in care lumea materiala nu mai exista, ci doar spiritualitate, doar arta si stiinta, muzica si meditatie. Castalia este locul in care educatia fiecarui individ este atent cultivata, dar in acelasi timp este complet izolata de lumea reala.Viziunea lui Joseph despre invatare si educatie este foarte apropiata de ceea ce facem noi in fiecare zi la CROS. 
Ceea ce mi-a intarit cartea aceasta este echilibrul. Sa traiesti in lumea reala o viata colorata, facand ceea ce iti place, cunoscandu-te in fiecare zi, afland ce te face fericit si avand curaj sa visezi, sa ai o misiune care e mult mai mare decat tine, sa iei deciziile corecte pentru tine, tinand cont de cei din jurul tau, sa fii cu capul in nori si cu picioarele pe pamant.
Fiecare pagina este o lectie de viata, din fiecare conversatie poti lua invataminte, iar intreaga viata a lui Joseph, modul sau de a gandi, pe mine ma face sa spun doar “Cat de fain a fost omul acesta!”
Mai jos sunt cateva versuri amintite de Joseph intr-un moment important din viata lui. Poezia se numeste Transcende! si se regaseste la sfarsitul cartii, dar sub alt nume – Trepte :
“[...] In orice inceput e-o vraja peste fire,
Ne apara si sa traim ne-ajuta…
Un spatiu sa schimbam cu celelalte,
Si nici o vatra sa nu ne fie draga;
Al lumii duh in lanturi nu ne leaga,
Ci vrea din treapta-n treapta sa ne salte.
[...] Chemarea vietii-n veci de veci nu tace …
Hai, inima, la drum si fii voioasa!”
Eu va recomand din inima aceasta carte si va recomand s-o cititi cu mintea si cu sufletul deschise. Daca nu se prinde de voi, atunci poate nu e momentul potrivit sa o cititi. Pastrati-o pentru mai tarziu.
Iar pentru mine Jocul cu Margele de Sticla inseamna viata colorata, inseamna imbinarea cunoasterii cu emotiile, inseamna simplitatea complexitatii.
Multumesc Marian.
Liderii Mileniului 3
Posted on | June 22, 2010 | 6 Comments
Cum ar fi 5 zile cu 73 de liceeni la munte? Parerea mea: grozave!
Saptamana trecuta am fost la Bran la invitatia lui Marian Stas, de a fi trainer in tabara Tenaris-LMT – Forta responsabilitatii sociale corporatiste. De ce am acceptat invitatia? Eram curioasa cum e sa lucrezi cu liceeni, cum arata liceeni, cum arata generatia care peste 2-3 ani intra in organizatii studentesti. Si ma bucur ca am avut aceasta curiozitate.
Am invatat in aceasta tabara care sunt diferentele intre a lucra cu membrii de organizatii studentesti si liceeni. Mi-a luat ceva timp sa intru in lumea liceenilor si pot spune ca abia in ultima zi eram chiar in lumea lor.
Tanara generatie de 15-16 ani este frageda, cruda, dar hotarata sa invete, dornici de dezvoltare personala, deschisi catre lucruri noi. In acelasi timp am observat si amprenta scolii: competitie si pasivitate. O combinatie ciudata. Dar energia lor este mai mare si sunt sigura ca daca vor avea parte de cat mai multe experiente de genul taberei sau programului LMT, acesti copii vor creste sanatos.
O sa povestesc o singura zi din tabara – miercuri. Ne-am imbarcat dimineata in autocare si am plecat in Cheile Rasnovei. Acolo ne asteptau 6 jocuri pregatite de o echipa de specialisti in ale muntelui. Am avut rapel, catarat pe munte, tiroliana, jocul cu bilele, Big A si un joc de logica. Geniale toate. Mi-era foarte teama ca fetele din grupa mea nu vor avea curaj sa treaca de toate probele. Si cand colo … ele abia asteptau! S-au catarat, au coborat pe stanca, s-au aruncat in gol la tiroliana. Ne-am depasit limitele cu totii. Ultimul joc a fost cel cu bilele si incepuse ploaia. Nimeni nu vroia sa plece in autocare pana nu puneam o bila intr-un cos (aveam o franghie legata de un copac in padure si un teren minat cu 3 cosuri. Trebuia sa punem cate 2 bile/cos fara sa atingem solul … iar sfoara avea cam 25m lungime … si vreo 4-5 copaci in jurul terenului minat). Pana la urma am reusit sa punem o bila intr-un cos si sa ne udam leoarca cu totii. A fost munca de echipa in conditii nefavorabile. Splendid!
Cu ce ganduri am plecat din tabara:
- generatia 15-16 ani este grozava daca ajungi sa ii cunosti;
- energia pe care mi-au dat-o copii acestia o sa-mi ajunga toata vara;
- programele pentru liceeni sunt grozave si fac o treaba excelenta;
- echipa de traineri: Gabi, Vlad, Marian, Dragos si Adrian – sunt oameni minunati, cu care imi doresc sa mai lucrez;
- Lili si Marius sunt cei mai buni organizatori de tabere;
- daca un copil pe nume Maria se poate da de 2 ori cu tiroliana, orice e posibil;
- complex Vila Bran este un model pentru turismul din Romania;
- exercitiile in munte (tiroliana, rapel) sunt geniale pentru a uni o echipa si pentru a iti depasi limitele;
- daca te straduiesti, poti gasi 3 stele pe un cer cu nori;
Pentru grupa Next Generation …. 1, 2 , 3 si neeeexxxttt generaaatiooon!
Și copii gândesc
Posted on | February 14, 2010 | 2 Comments
Zilele trecute am terminat o carte foarte interesantă - Emergenetics, scrisă de Geil Browning. Încă din primul capitol am fost fascinată și inspirată de această carte. În acest articol nu voi scrie despre carte, ci despre o idee inspirată din ea.
Plecând de la exemplul dat de Geil, că șobolanii de câmp au creierul mai mare decât cei domestici, deoarece cei de câmp au parte de mai multe provocări și situații dificile în care trebuie să se descurce, mă gândeam cât de tare ar fi ca învățarea copiilor să se bazeze pe același principiu. Directorii, educatorii, învățătorii, profesorii să promoveze, să faciliteze și să creeze oportunități și experiențe în care copii cu vârstele cuprinse între 3 și 15 ani să învețe singuri să se descurce.
Cum ar fi ca din clasa I, copii să își organizeze singuri piese de teatru, să facă filmulețe, să planteze copaci și flori în curtea grădiniței sau școlii, să fie încurajați să își spună ideile și să simtă ca au spațiu în care ideile lor prind viață. Cum ar fi ca în loc să învețe rețete de cum să faci un lucru, și-ar crea propriile rețete?
Școala ar putea să îți dezvolte creierul, să îți transmită valorile pe care ar trebui să le ai și să formeze un comportament corect pentru societate, dacă ar pune mai mult accent pe fiecare copil/elev/student. Sigur ar face-o mai bine ,dacă nu te-ar ține toată ziua într-o bancă, într-o clasă în care doar dacă ridici mâna poți vorbi, în care aproape niciodată nu poți spune ceea ce tu gândești, ceea ce tu crezi despre un anumit lucru.
Acum vreo 4 ani, una dintre nepoatele mele – Ioana, care era clasa a 2 a, mi-a spus că vrea să-i propună învățătoarei ca în timpul orei de lucru manual să iasă cu toată clasa să facă curat prin împrejurimile școlii: să adune gunoaiele, să strângă crengile rupte. Am încurajat-o și i-am spus că dnei învățătoare sigur i se va părea o idee bună. Pentru că îi era rușine de colegii de clasă, i-am sugerat să-i zică într-o pauză, când este singură. N-a avut curaj să-i spună niciodată idee ei. N-a găsit acea pauză în care să simtă că poate face asta. Sunt sigură că mulți copii au idei de cum ar putea face lumea din jurul lor mai bună, mai frumoasă și mai curată. Dar oare cât spațiu au ei de a comunica măcar aceste idei? Cât de mult ascultăm copii din jurul nostru și luăm în considerare părerea lor?
Am început acest articol acum câteva zile și de atunci am tot avut parte de diferite discuții despre copii. Am văzut conferința TED 2010 din Palm Springs la Billy. Mulțumesc Billy, mulțumesc Brândușa. Și în cadrul conferinței au fost câteva talk-uri despre copii. Am citit o carte - Jocul lui Ender în care tot jocul și copii erau temele principale. Mi-am luat nepotul, care este clasa I, de la școală vineri și am discutat despre școală, jucării, jocuri și visele lui. Acum vrea să devină președintele României, aviator sau olar. Vorbind cu el mi-am dat seama că de educația unui copil nu trebuie să se ocupe doar școala, ci trebuie să existe o strânsă colaborare între școală și familie. Concluzia e că am fost urmărită de această temă și m-a făcut să mă gândesc mai mult la asta.
Am pornit acest articol cu gândul la dezvoltarea creierului copiilor și am ajuns la educația acestora. Sunt legate între ele. Invitația mea ar fi, ca atunci când stați prin preajma unor copii, să îi ascultați mai atenți și să nu uitați că și ei gândesc.
Sa bem o cafea …
Posted on | January 18, 2010 | 1 Comment
Am primit o leapsa. De la Anca. Multumesc .
Sarcina suna cam asa: “3 lucruri pe care ar fi bine sa le stii despre mine inainte sa ma inviti la o cafea”.
Pe al treilea loc ar fi ca nu beau cafea foarte des. Poate dimineata. Asa ca mai bine m-ai invita la un ceai sau pahar de vin. Hmm … oare abordarile sunt diferite?! Ideea e ca nu conteaza ce bem, atata timp cat ne simtim bine. Poate fi si apa plata cu lamaie.
Ce sa aleg pentru locul 2 ..? Sunt o persoana foarte vesela si cu multa energie. Daca vrei sa terminam cafeaua, atunci vino incarcat/a cu buna dispozitie sau fii pregatit/a sa intri in starea asta . Daca ai nevoie de un umar pe care sa plangi, e ok, pot sa si ascult. Dar invita-ma la un umar pe care sa plangi, nu la o cafea . Sa stiu la ce sa ma astept.
Si pe podium, ca sa bem o cafea, trebuie sa stii ca imi place sa vorbim despre idei, proiecte, oameni, sentimente, vise, viata, despre mine, despre tine.
Si leapsa se duce la Gabi, Diana, Alina, Marina si Paul . Pentru ca va stiu mari bautori de ceai, va las sa alegeti intre cafea si ceai (ceai negru, de fructe, cu lapte, miere … cum vreti voi 
).
2010
Posted on | January 10, 2010 | No Comments
La multi ani! 10 zile pline din 2010. Mi-am facut evaluarea personala si m-am gandit ce vreau sa fac in 2010, am avut intalnirea strategica la CROS in care am evaluat anul 2009 si am prioritizat activitatile pentru 2010. Sper sa fie la fel de productiv si eficient tot anul. Cel putin .
Ce am invatat din 2009:
- obiectivele pe care mi le pun la inceput de an ma ajuta sa vad cat si cum am crescut intr-un an (mai ales la nivel de gandire);
- viata nu este un robot ce trebuie programat, ci este o suma de trairi, de realizari si amintiri cu care iti doresti sa ramai peste ani si ani si ca unele lucruri se intampla si fara a fi programate;
- ca o data pe an merita sa iti aloci cateva ore/zile sa te gandesti la tine, la cine esti si cine vrei sa devii, la cum poti face asta, sa te gandesti la oamenii din jurul tau si la ce te face fericit/a.
Plecand de la aceste concluzii, anul acesta nu mi-am pus obiective ci dorinte. Le numesc dorinte pentru ca sunt mai mult indreptate spre sentimente, spre trairi si amintiri pe care imi doresc sa le am la sfarsit de an. Sunt dorinte despre prieteni, familie, cunoastere, calatorii si diferite placeri .
Profesional, anul acesta imi doresc sa ma focusez. CROS este prioritar si voi investi foarte mult din timpul si energia mea. Simt ca va fi un an foarte bun!
Am gasit un citat care descrie anul 2010 asa cum mi-l doresc acum “Forget about working on your weaknesses everyday—-> Focus on supporting your strengths dayly.” – Marti Barletta.
Dar pentru ca aveam in cap 2-3 lucruri care nu intrau la categoria “Dorinte”, am facut si o lista de “Obiective administrative”, care s-a marit si a ajuns la 22 dupa ce am citit obiectivele Marinei, lui Billy, Vlad, Traian si Vio. Multumesc ca m-ati inspirat dragilor.
Sa avem un an bun si sa scriem mai des pe blog. Si eu, si voi.
Tu de ce te uiti la televizor?
Posted on | December 27, 2009 | 2 Comments
Zilele astea am fost acasa, la Buzau. Am stat 2 zile pline – vineri si sambata. Activitatea mea in aceste 2 zile s-a rezumat la dormit, mancat si televizor. Pot spune ca sunt odihnita, ca mi-am incarcat bateriile si sunt pregatita pentru noul an.
Dar ma gandeam sambata seara ca nu asta ar trebui sa insemne Craciunul: mancat, dormit si uitat la televizor.
Televizorul este cam unica metoda de distratie a multor oameni. Ma gandesc ca milioane de oameni asta fac multe ore pe zi: se uita la televizor. Ce poti sa vezi? Filme, emisiuni, stiri, dezbateri, sport. Oare de ce aleg oamenii sa se uite la Tv? Pentru a se informa? E foarte ok. Dar e de ajuns sa te uiti 30 de min pe zi si esti informat. Pentru a se relaxa? Ok. Dar sunt si alte metode de a te relaxa. Un joc de remi sau de poker, un joc de carti (21, wist, rent sau macao) sau sa citesti o carte te relaxeaza si te si face sa te simti mai bine.
Eu am renuntat la televizor. Nu o sa-mi cumpar niciodata televizor, oriunde as locui. Cred ca televizorul te transforma intr-un om inactiv, comod, lenes si lipsit de viata. Si mai cred ca te si prosteste.
Tu te uiti la televizor? De ce?
Povestea merge mai departe
Posted on | October 31, 2009 | 1 Comment
In 2008, pe vremea cand eram in BC ANOSR, prietenii mei dragi mi-au povestit de un proiect pe care urmau sa-l implementeze in CROS. Era primul proiect CROS si se numea HReMotion. Din aprilie pana in iunie au avut loc cateva ateliere ale grupului (erau implicati 20 de tineri HRisti din 10 ONGSuri din Bucuresti) si rezultatul a fost un filmulet despre HR in ONGS. In perioada asta nu m-am implicat aproape deloc pentru ca ANOSR imi ocupa mai mult timp decat aveam :).
In vara mi-am incheiat misiunea in ANOSR si in organizatii studentesti. Am facut doar un pas si am sarit in CROS. Din vara lui 2008 imi investesc toata energia in CROS, alaturi de cativa oameni minunati.
HReMotion a mers si el mai departe si dintr-un proiect finantat de TiA s-a transformat intr-o comunitate de practici in domeniul resurselor umane, cu membri din organizatii studentesti pasionati de HR. Din decembrie pana in mai au fost 9 intalniri de sharing, in care HRistii au impartasit atat metodele prin care isi recruteaza, motiveaza, dezvolta membri, cat si problemele cu care se confrunta in fiecare zi. Au fost 16 ONGSuri din Bucuresti si peste 45 de voluntari pasionati de HR pe care i-am cunoscut aici. Pe unii mai mult, pe alti mai putin.
La inceputul lunii octombrie am contactat 4 fete frumoase si destepte si le-am propus sa faca parte din echipa de proiect. Au acceptat fiecare dintre ele. Astfel, HRemotion trece la un alt nivel cu o echipa de 7 marinari – Silvia, Diana, Alina, Traian, Billy, Alina si eu. Suntem 7 marinari si un plan maret (cum spune Silvia) – acela de a dezvolta comunitatea HRemotion si de a o imbogati. Vom avea 20 de organizatii studentesti, cate 2 oameni din fiecare organizatie si o multime de experiente care sa ii imbogateasca atat pe participantii comunitatii, cat si organizatiile.
Unul din lucrurile importante sunt cei 6 prieteni din echipa de proiect. La fiecare intalnire a noastra simt ca facem o treaba foarte buna, ca lucrurile merg in directia corecta si cel mai important e ca facem asta simtindu-ne foarte bine uni cu alti.
Sa ti-i prezint pe fiecare:
Silvia a fost in ASPSE si este unul dintre oamenii cei mai calzi si asertivi pe care ii cunosc. Nici daca vrei sa te certi cu ea nu reusesti. Se sperie intotdeauna de caini si trebuie sa merg sa o iau din statie de fiecare data. Iar cand aude de web 2.0. si twitter, wiki, delicious se sperie foarte tare. Supriza a fost ca dupa ce a militat 2 ore cum ca ea nu are de ce sa-si faca blog, nu numai ca si-a facut blog, dar a facut si un filmulet in animoto. Ma surprinde de fiecare Silvia.
Alina C sau Placintuta este din ASER. Inca nu si-a incheiat misiunea in organizatii studentesti si o incurajam sa se implice cat de mult poate in continuare. Placintuta este unul dintre oamenii cei mai pesimisti pe care i-am cunoscut. Partea speciala la Alina e ca, desi e pesimista in unele situatii, ea este o persoana foart
e vesala si plina de viata. Ciudata combinatie. La Alina imi place implicarea si dedicarea cu care face lucrurile.
Diana este alumni BOS si a fost HR manager. Pentru Diana nimeni nu greseste niciodata cu nimic. Este in stare sa nu se supere pe nimeni si sa inteleaga orice rautate din lumea asta. Mi-a luat ceva timp sa inteleg de unde atata toleranta pentru asta si incep sa inteleg usor, usor. Este un mod de a primi cu bratele deschise si bucuriile si greutatile. La ce simt ca ma potrivesc cu Diana este stilul structurat, organizat si multi-tasking.
Pe Billy sau super HR l-am cunoscut in primavara lui 2008 la NEXT Junior. Din vara suntem impreuna si in CROS. Pe zi ce trece
tot aflu mai multe lucruri noi despre Billy. Imi place la nebunie entuziasmul lui la orice idee, deschiderea si mai ales, modul critic cu care trateaza fiecare lucru. In echipa noastra ne prinde foarte bine un om care ne mai aduce cu picioarele pe pamant din cand in cand. Imi place si mai mult cand Billy imi zice “Hai ma Cris, cum n-ai avut 20 de min sa citesti articolul asta? sau sa vezi filmuletul asta?”. Este cel care stiu ca ne va trimite tot timpul resurse pe HR si ne va si bate la cap sa le folosim .
Alina Marin a fost si ea in BOS. Pe Alina o cunosteam cel mai putin pentru ca nu avusesem ocazia sa lucram sau sa petrecem mai mult timp impreuna. Dar Hrista din ea a iesit imediat la suprafata in echipa, cand la prima intalnire de lucru, ne-a gatit cele mai bune clatite pe care le-am mancat vreodata! Eram dupa o zi foarte obositoare si ea ne-a facut o super surpriza. Am avut energie dupa aia sa lucram pana la 1 dimineata.
Traian. Ma gandesc ce descriere sa-i fac. In primul rand este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.
Ce-mi place la el este modul in care prezinta o idee, un concept, modul in care le gandeste pe fiecare sile leaga intr-o forma rotunda. Imi place cand cere de la fiecare si mai mult, si mai mult in fiecare zi si are incredere ca putem face orice sa se intample. Toleranta pe care o are la fiecare fita a mea este de admirat.
Si uite cum s-a format super echipa din 7 HRisti – Marinari cum ne place noua sa ne spunem! O sa fie cea mai tare echipa de proiect in care am lucrat pana acum. Cum sa nu te simti bine si sa ai energie la maxim, cand fiecare dintre noi suntem atenti la nevoile celorlalti, tinem cont de ce ne place, ce nu ne place, constientizam cat de important e sa ne cunoastem foarte bine pentru a functiona bine impreuna. Cine sa le inteleaga mai bine decat oamenii de HR?
Cu 7 marinari in barca, aruncam vaslele in apa si pornim la drum! S-avem un drum frumos impreuna si sa ducem povestea HRemotion mai departe .
Tags: Alina Ciotirnel > Alina Marin > Bulent Duagi > Diana Irimia > echipa > ganduri > HR > hremotion > Silvia Purel > Traian Bruma
Cu tenișii în parc
Posted on | September 5, 2009 | 1 Comment
Sportul este unul din medicamentele pe care ar trebui să le luăm zilnic. Toți știm asta, puțini o facem. 
Unul din sporturile pe care le fac cu mare plăcere este alergatul. Îmi place să alerg dimineața, seara, când merg pe stradă, când urc scările, când vine un autobuz, când mă duc în piață.
Alergarea îmi dă energie, mă face să mă simt mai liberă, mai ușoară. Atât de kilograme, cât și de tot felul de gânduri. După o seară de alergat, simt că am forță să mut munții și mă concentrez foarte ușor. După o săptămână de alergat simt cum crește eficiența în tot ceea ce fac, cum toate lucrurile merg mai bine și se leagă. Îmi dă o stare de bine.
Ce nu reușesc e să mă țin de alergat constant. Am perioade și perioade. Ba nu e timp pentru asta, ba nu am cu cine să alerg, ba una, ba alta. Întotdeauna se găsesc scuze și factori perturbatori. Și nici prea mulți oameni pasionați de acest sport nu cunosc.
Vă invit să vă puneți tenișii, niște pantaloni lejeri, un tricou larg și să dăm o tură de lacul Morii (cel de la Crângași). Sau un parc din sectorul 6. Să profităm de energia pe care o avem și de starea de bine pe care ne-o dă mișcarea.
În curând …
Posted on | June 23, 2009 | 2 Comments
Pe lista de făcut în această vară este și site-ul meu. Deocamdată sunt la partea de cautat teme de wordpress, pus structura la punct și scos din cap și pus pe hârtie obiectivele legate de acest site. Mai bine zis răspunsul la niște întrebări.
Până atunci, mă voi lupta cu spamurile. Și voi încerca să îmi fac timp de site! Și mă voi obișnui să folosesc diacriticele.
